Ce rămâne din literatura română de dinainte de 1989?

    Luciat are o postare interesantă pe blogul ei despre romanul Galeria de viţă sălbatică de Constantin Ţoiu. Multe lucruri sunt analizate cu luciditate şi ironie: cum a putut un scriitor bun să creeze un personaj introvertit şi inteligent (Chiril Merişor) care să se inscrie de bunăvoie în partidul unic sau să plângă efectiv când a fost exclus din acest partid, condus de nişte personaje rudimentare şi dezgustătoare ? « Cum poate un om inteligent să sufere că a fost respins de nişte troglodiţi? » spune autoarea postării. Poate. Un om fin şi inteligent ajuns într-o închisoare caută să se pună bine cu cei mai puternici din celulă, nu cu cei mai citiţi şi mai manieraţi. Iar cu timpul ajunge să-i admire. Iar România în timpul comunismului a fost o imensă închisoare. Am citit cartea lui Ţoiu cu foarte mulţi ani în urmă (înainte de 1989) şi ştiu că la vremea respectivă era un fel de manifest, o carte cult. A fost de mirare cum a apărut. Dar sunt şi foaaarte multe cărţi ale unor autori care se învaţă şi acum în şcoală, romane false de la cap la coadă, aparţinând însă unor oameni talentaţi. Ce rămâne din literatura română de dinainte de 1989? Dacă cineva străin de cultura noastră s-ar interesa de scriitorii români importanţi şi valoroşi din perioada comunismului, i s-ar putea nominaliza Sadoveanu, Eugen Barbu, Zaharia Stancu, G. Călinescu, Marin Preda, Titus Popovici, Nichita Stănescu, Fănuş Neagu, etc. Critici tineri, precum C. Rogozanu sau Luminiţa Marcu, au încercat să-i mişte sau să-i scoată de pe soclul lor pe unii dintre scriitorii noştri notorii dar fără prea mult succes,  însă cu observaţii de care trebuie ţinut cont. Nicolae Manolescu, într-o intervenţie televizată mai de demult de pe TV Cultural, a spus că din toată literatura noastră scrisă după cel de-al doilea război mondial nu rămâne mai nimic. Poate Groapa  a lui Eugen Barbu. ”Bine, dar Petru Dumitriu, Titus Popovici sau Marin Preda ?” a intervenit interlocutorul său. „Întreaga lor operă e compromisă”, a răspuns Manolescu şi apoi a arătat că Titus Popovici are în Străinul un episod în care o bătrânică dintr-un sat din Transilvania, la pătrunderea trupelor sovietice „eliberatoare” de la sfârşitul războiului al doilea mondial, a îngenuncheat în faţa tancurilor şi le-a spus soldaţilor ruşi cu lacrimi în ochi : «Rugăciunile noastre v-au adus!». Este o scenă cutremurător de falsă. Dar pentru cei care erau tineri la apariţia cărţii modul de a prezenta lucrurile de către Titus Popovici a avut un efect de propagandă mult mai puternic decât orice curs scurt de istorie marxistă a la Roller”. Întrebat apoi ce părere are despre literatura de după 1989, Nicolae Manolescu a spus că se aştepta ca scriitorii care au falsificat orice viziune decentă a societăţii româneşti prin anii 50’ şi după să echilibreze balanţa în prezent prin opere privitoare  la perioada comunistă care să ne zguduie conştiinţa. Şi n-a mai precizat nici un nume. E foarte posibil ca Nicolae Manolescu să se fi gândit la mai multe  lucruri pe care n-a avut timp să le exprime. În orice caz, ideea că nu avem mari scriitori din perioada din 1950 încoace, poate da frisoane. De ce mai sunt în programa şcolară Arghezi, Sorescu,  Sadoveanu  ? E posibil să stăm atât de prost, contrar tezei că-n perioada comunistă „ne-am salvat prin cultură” ?

   Prin faptul că scriitorii din perioada comunistă au reuşit să creeze pagini în care au dat viaţă unor evenimente inexistente, inventate de ideologia oficială („bucuria” la intrarea trupelor ruseşti în ţară), etc., au dovedit un talent ieşit din comun şi o performanţă extraordinară, ridicând opera de ficţiune la cotele cele mai înalte. Bilă albă pentru ei; dar pentru faptul că şi-au folosit talentul pentru a crea nişte minciuni, bilă neagră. Ceea ce mi se pare mie curios este faptul că actualii critici literari, atâţia cât sunt, nu au o abordare persistentă şi sistematică asupra acestui domeniu controversat dar foarte interesant, cu o plajă de mare interes pentru public şi pentru clarificarea trecutului nostru literar. Ar fi un demers care ar contribui mult la dezmeticirea noastră.