ENCICLOPEDIA MORŢILOR de Danilo Kis

  

 

  

     Se spune că sufletul cântăreşte 21 de grame. Oare cât cântăreşte un cuvânt? Nu ştiu, dar am simţit cum cuvintele din Enciclopedia morţilor au efectiv greutate. Sunt nouă povestiri şi dacă acţiunea nu s-ar inscrie în spaţiul danubiano - carpatin ai jura că autorul se numeşte Jorge Luis Borges. (Uneori eroii sunt chiar din România, adică din Arad, Oradea, etc.). Aceleaşi istorioare cu tâlc, în care se descrie câte un mister, prezentat ca pe o realitate evidentă. Nu ştiu prin ce se deosebesc cei doi autori, Jorge Luis Borges şi Danilo Kis, dar e evident că fiecare are un ton specific. La Danilo Kis acesta este parcă mai cald şi nu are prea mult caracteristica prozelor lui Borges de construcţii mentale asemănătoare jocului de şah. În orice caz, povestirile lui Kis au greutatea unor texte sacre, deşi sunt foarte păgâne. Îndrăzneala abordărilor sale tematice este ameţitoare, dându-ţi senzaţia că-şi bate joc de orice dogmă, de orice mit.

    În povestirea Enciclopedia morţilor, o tânără aflată în Suedia este invitată să viziteze o bibliotecă celebră pentru cărţile sale rare. Acolo găseşte Enciclopedia morţilor pe care o examinează curioasă şi imediat dă peste biografia tatălui ei, mort doar cu şase luni înainte. De fapt nu era acolo o simplă biografie, ci una deosebit de amănunţită despre viaţa tatălui ei, locul unde se născuse (în Galiţia!), date despre adolescenţă, ce haine purtase, culorile acestora, primele fete pe care le cunoscuse, sunt consemnate primele săruturi, cine le primise – numele, data şi ora - , întâmplări mărunte de pe tot parcursul vieţii omului, însoţite de fotografii. Tânăra constată că în acea carte erau consemnate vieţile tuturor oamenilor care au murit. Un fel de arhivă a omenirii, dar nu una simplă, superficială, ci o colecţie completă a tuturor numelor morţilor, cu viaţa pe care au trăit-o descrisă amănunţit, mai ceva ca în nişte dosare ale poliţiei. Sau ale Securităţii. Povestirea de la începutul volumului, Simon Magul, este istoria unui sfânt contemporan cu Isus şi cu apostolii din acele vremuri, propovăduind învăţăturile unei doctrine cam ciudate, semănând mai mult a erezie. El spunea că Isus este un impostor mincinos, care nu trebuie urmat şi adulat, deoarece tolerează toate nenorocirile lumii fără să facă nimic. Simon Magul spune oamenilor că deţine învăţătura supremă şi că el trebuie ascultat şi nu Isus. Oamenii îi promit că-l vor urma dacă va face şi el o minune, precum Isus Nazarineanul. Sigur, răspunse Simon Magul, mă voi ridica la cer. O mulţime de oameni adunaţi în acel loc l-au văzut pe noul profet cum s-a ridicat în văzduh, până la nori şi dincolo de ei, mişcându-şi mâinile ca pe nişte aripi. După care a coborât lin la pământ. Oamenii au început să şuşotească, dându-şi seama că noul profet trebuia băgat în seama. Şi-a făcut adepţi devotaţi printre care o femeie, Sofia pe nume, era cea mai înfocată. Simon Magul le-a spus : să nu vă miraţi prea tare, fiindcă această înălţare a mea la cer precum şi tot ce se va mai întâmpla este doar voinţa lui Dumnezeu, care este un criminal sadic. Şi acum am să mai fac o minune tot ca aia a amărâtului ăla de Isus: voi fi îngropat în pământ la şase coţi adâncime şi voi învia după trei zile! Zis şi făcut. A fost pus de viu într-un coşciug şi îngropat. După trei zile au scos coşciugul din pământ, după cum spusese Simon Magul, iar toată lumea aştepta să-l vadă cum iese de acolo viu şi nevătămat. Dar când au dat capacul la o parte au găsit un cadavru în putrefacţie. Sofia, femeia care-l adora, spuse : „Asta a fost voinţa lui Dumnezeu, ca şi în cazul minunii zborului lui !”.

   Toate povestirile din volum au o încărcătură filozofico – emoţională de mare impact. 

   Danilo Kis este singurul scriitor din spaţiul balcanic inclus de Harold Bloom în cartea sa Canonul occidental. Nu figurează acolo niciun român. Mă întreb de ce oare ?