PAVEL CORUŢ – un « geniu » cu ochi albaştri

  

 

  

 

 

   Aşa cum există şcoli de Creative Writing  în America şi Europa, bazate pe anumite reţete, un scriitor inteligent autohton ar putea să găsească singur acele metode şi să se zbată pentru a se putea îmbogăţi din scris. Filonul patriotic este cel mai bun de exploatat. Scriitorul  ar trebui să ia un subiect, un pahar două de palincă, un pix chinezesc – foarte bun pentru lucrări patriotice – şi ceva hârtie. Sau un laptop. Şi să scrie. Ăsta ar putea fi în aparenţă lucrul cel mai uşor de făcut , dar după primele trei pagini scrise intervine întotdeauna un blocaj. De ce ? Pentru că scriitorul trebuie să vibreze. Şi printre autorii noştri de romane, nu sunt prea mulţi care vibrează. Sunt ei scriitori mari, dar nu vibrează suficient. Un singur autor este capabil să scrie astfel de cărţi: Pavel Coruţ. Este omul care vibrează puternic. Dai drumul la televizor, apare Pavel Coruţ şi vibrează tot blocul. Scriitorul ipotetic luat în calcul mai sus, îşi propune, să zicem, să scrie o carte cu titlul Fiul Geto-Daciei. Asta înseamnă existenţa unei mame care să se numească pe jumătate Geta şi pe jumătate Dacia. Pe fiu poate să-l cheme Decebal Augustus Traian per Scorilo. Mai trebuie rezolvată problema prenumelui tatălui, care pentru unitatea de neam ar trebui să fie ceva mai din est şi se poate alege uşor ceva gen Ivan sau Vladimir. Mai trebuie niscaiva acţiune : luptă contra cotropitorilor străini şi a elementelor duşmănoase de la Timişoara. Gemete, ţipete, urlete patriotice şi preţul pe ultima copertă, 5 lei să ia toată lumea. Tocmai când omul e pe cale să se apuce mai cu spor de scris, constată că romanul a fost deja realizat, vândut şi încasat de către Pavel Coruţ.

   În Balada Lupului Alb, de Pavel Coruţ, (aţi ghicit!) geto-dacii erau un popor care se închinau zeului Zamolxis şi luptau pentru libertate. În pădurile carpatine trăia un preot bătrân cu părul alb care era prieten la cataramă cu lupii. Acum, dacă e să descifrăm cheia romanului, sau povestirii, sau basmului sau ce-o fi el, se poate ghici, cu greu, dar se poate, că geto-dacii reprezintă poporul român, Zamolxis îl reprezintă pe Ceauşescu  iar bătrânul -  pe un anume brav ofiţer de securitate numit Paul Cernescu. Libertatea pentru care luptau geto-dacii era, ceea ce se numea „ înţelegerea necesităţii” de a te supune necondiţionat şi cu plăcere ordinelor lui Zamolxis. Marele preot simte o mare nevoia să – şi pună în valoare înclinaţia lui de a fi apropiat lupilor şi de a le cunoaşte bine limba (cu accent slav)  şi se duce la Comitetul Central la Zamolxis să-i ceară acestuia să facă o minune şi să-l transforme în lup. Ceea ce zeul aprobă cu plăcere, cu condiţia ca marele preot cu părul alb  să-i execute întocmai toate indicaţiile. În primul rând, bravul preot transformat în lup–şef  adună toţi lupii din pădurile carpatine într-o şedinţă de instructaj în birourile din strada Beldiman. Ordinele sunt precise : nici un lup nu va mai invada gospodăriile populaţiei civile, ci se va pregăti teoretic şi practic pentru lupta contra duşmanilor străini  şi a loviturilor interne din rândul trădătorilor daci. Marele lup cu părul alb duse lupte aprige contra invadatorilor romani, punând bombe de succes la ”Europa liberă” şi pe la alte redute duşmănoase. După aceea, marele lup s-a dus în audienţă la Zamolxis şi-a cerut voie ca să se poată dezlănţui în voie contra trădătorilor, care îl zgândăreau pe Paul Cernescu (marele lup) mult mai mult decât duşmanii străini, sărind la muncă cu  colţii omorând personal o grămadă de trădători, nescăpând decât vreo trei patru inşi refugiaţi prin Franţa sau America…  

   Am avut norocul să-l văd la televizor pe Pavel Coruţ, invitat de Dan Diaconescu la postul OTV. Un bărbat cu o expresie molcolm – vizionară, fruntea cam pătrată şi maxilarele lătăreţe, încruntări dese şi profunde alternate de iluminări patriotice furibunde. Succesul lui în scris cărţi este remarcabil. Dovada acestui succes sunt  numeroasele  SMS-uri de felicitare şi de mulţumire că există pe lume, de la numeroşi oameni simpli de la oraşe şi sate care dispun de telefoane performante pentru a putea transmite mesajele respective. Trăim într-un continuu progres, nu avem cum să ne ferim de el (de progres !) şi nici nu e bine ; adică, înainte existau scrisori de mulţumire pe care oamenii muncii le trimiteau conducătorului iubit, acum lucrurile au luat o cu totul altă turnură şi scrisorile au fost înlocuite de mesaje scrise pe ecranul minuscul al telefonului mobil, şi sfera de trimitere s-a lărgit extraordinar de mult, beneficiari ai acestor felicitări nefiind numai cei doi conducători din eşalonul unu, ci mult mai mulţi conducători mai  mici şi mai din umbră, din eşaloanele doi sau trei şi-un sfert. Este uşor de imaginat ale cui pot fi degeţelele boante şi dodoluţe care apasă pe delicatele taste ale sofisticatelor mobile pentru a se chinui să ureze noroc (bun !) şi fericire multă unor personaje precum Pavel Coruţ, care după ce şi-au   sacrificat  viaţa şi mai ales urechile în slujba lui Ceauşescu, îşi sacrifică în prezent degetele pe taste, pentru a putea da patriei carte patriotică după carte patriotică,  precum minerii care dau patriei tot mai mult cărbune .