Cum să te orientezi după titluri ?

     

 

   

   Cu toate că statisticile arată că se citeşte din ce în ce mai puţin, numărul titlurilor de cărţi nou apărute  este din ce în ce mai mare. Nimeni nu poate citi tot ce se publică. Cum se descurcă un cititor pornit la cumpărături ? Cum să afle oare cam despre ce e vorba ? Să aleagă un titlu care să spună cât mai multe. Iată unul bun: Visul copilului care păşeşte  pe zăpadă fără să lase urme sau invizibilul, descriere amănunţită, de Gabriel Chifu. Asta trebuie să fie interesantă, un copil care nu lasă urme e o minune la casa omului, poate e cu vreo spargere la vreo bancă; la BRD sau la Pireus Bank …Ba mai mult, copilul este şi invizibil, poţi să-l trimiţi şi la Guvern să vezi când mai măresc ăia salariul minin ! Sau  cartea asta : Şi el vorbea cu patrupedele, cu păsările şi cu peştii. Aşa a descoperit omul câinele, de Konrad Lorenz. Titlul arată de la început că mai sunt şi alţii care vorbesc cu categoriile amintite, fără a se putea lămuri problema nici cine e el, nici cine sunt ceilalţi. Carte cu mare suspans. Deşi “el” poate fi chiar autorul. Mai departe : poţi vorbi, să zicem, cu un patruped, există  mulţi măgari, iepuri, tigri, chiar hipopotami care înţeleg perfect tot ce le spui, dovadă numerele de dresură de la circ, poţi vorbi cu un papagal, de acord, dar cum să vorbeşti cu nişte peşti ?! Mă rog, dar concluzia din titlu e falsă : în timp ce “el” – eroul principal, stătea la taifas cu patrupedele, cu păsările şi cu peştii, a descoperit deodată câinele. Păi ăsta n-a avut şi el o evoluţie? N-a fost mai întâi morulă, gastrulă, nevertebrat, mamifer mai simplu, care dădea târcoale aşezărilor omeneşti, şi abia după sute de ani de eforturi şi aşteptare să devină câine? Ei bine, despre toată această dramatică poveste nu se spune nimic şi se prezintă în mod denaturat cum “chipurile“ omul s-ar fi întors acasă (de la muncă) şi-ar fi descoperit dintr-odată câinele în ograda sa, venit să-l păzească. E prea de tot ! A, dar să vedem alt titlu : Cu faţa spre lumină, printre oameni şi limelfice de Lucia Daramuş. S-ar putea să fie vorba de gimnastică de întreţinere. Stai cu faţa-n sus, spre lumina soarelui să te bronzezi şi să-ţi fixezi calciul pe oase, respiri adânc şi faci exerciţii uşoare şi elastice, genoflexiuni şi flotări dar toate astea nu te pot ajuta cu nimic să-ţi plăteşti întreţinerea la bloc. Cel mai sănătos (probabil) este să practici aceste mişcări în grup, împreună cu alţi oameni şi mai ales cu limelfice. Acestea din urmă s-ar putea să fie foarte utile pentru viaţa şi sănătatea omului. Unii pot să plece cu ele şi la munte sau la mare, pot să se şi însoare cu ele, (probabil). Cert este că e bine să faci mişcare printre ele, şi eventual, cu ele. Desigur , trebuie să-ţi iei şi măsuri de precauţie să nu te trezeşti cu vreo palmă după ceafă sau cu vreo geantă în cap. Teama de comportament greşit în compania limelficelor este mare. Cititorul o întreabă pe vânzătoarea de carte : „Ce sunt  de fapt, limelficele astea? ” „Staţi să dau un telefon !” spune vânzătoarea.” De ce să daţi telefon, dumneavoastră nu ştiţi ? ”„Nu.”„Adică dumneavoastră vindeţi produse despre care nu ştiţi la ce se folosesc ?”„ Domnule, dar sunt atâtea titluri aici ! Uitaţi, de exemplu, Carte de colorat pentru orbi !   Sau Cărticică pentru pisică ! ” „Da’ numai d-astea cu animale aveţi ?  ”Nu.Uitaţi asta: “Omul care îşi confunda soţia cu o pălărie” „Aha, deci îţi cumperi o pălărie şi nu mai ai nevoie de nevastă. Păi nu-i mai bine o păpuşă gonflabilă ?” „Nu vă enervaţi, sunt atâtea volume!  Uitaţi asta : Ce rost are să trăieşti în România tranziţiei ? ” „Chiar aşa, ce rost are ?! “