PRIVEŞTE, ÎNGER, CĂTRE CASĂ şi DE LA MOARTE PÂNĂ-N ZORI de Thomas Wolfe

   

  

  Polirom a scos pe piaţă două lucrări importante din operele lui  Thomas Wolfe: De la moarte până-n zori  (povestiri)  şi Priveşte, înger, către casă (roman). Despre T. Wolfe, Faulkner a spus că dacă trăia mai mult (a murit la vârsta de 38 de ani) ar fi ajuns cel mai mare scriitor al tuturor timpurilor. Am citit primele trei povestiri din volumul De la moarte până-n zori şi aproape jumătate din romanul Priveşte, înger, către casă. Cred că scrisul lui Wolfe are mai mare impact în povestiri decât în roman. Obsesia lui pentru moarte răzbate prin lucrările sale cu putere, impregnându-se în toate personajele descrise, în toate gândurile şi preocupările lor ca un cancer. Aceste personaje pe care le aşteaptă moartea la capăt, nici în viaţă nu au vreo scăpare.Tot ce scrie Wolfe este foarte adevărat, nu se poate să nu-ţi spui : aşa e dom’ le, exact aşa ! Acum să vă spun ceva : mie nu mi-a plăcut. Este ceva atât de apăsător în scrierile lui Wolfe încât cred că un triller este mai suportabil. Mă rog, nu vă spun să nu citiţi aceste cărţi. Stilul este impecabil, de scriitor clasic, iar întâmplările din roman – o saga a unei familii americane – arată modul în care destinul îşi pune degetul pe câte un membru al familiei şi-l apasă tare de tot la fiecare doi paşi. Adică Wolfe nu-l lasă pe om să facă şi el mai mulţi paşi într-o oarecare mulţumire pământească şi pac ! îi trânteşte o nenorocire : o moarte, un accident, ceva. Citind romanul acesta cu efect depresiv, mi-am adus aminte ce spunea Jonathan Franzen într-un interviu despre « Corecţii » şi anume că o carte trebuie să te mai şi distreze, fiindcă şi la acest din urmă autor e vorba de bolnavi şi de moarte, de droguri, etc. dar nu ştiu de ce scriitura sa are un filon vesel, greu de definit dar perceptibil.