Utilizarea şocului psihologic în mass-media

   

  Un  scriitor român s-a prezentat cu un manuscris la o editură de succes, la Polirom, pare-mi-se. Redactorul i-a citit cartea şi i s-a adresat autorului :  ”Da, romanul este foarte bun dar din păcate acum nu se mai scrie aşa !”  „Dar cum se scrie !?” s-a speriat autorul.”Cum să vă spun eu, mai postmodern!” „Adică ?” Redactorul spuse : „ Începeţi cu sfârşitul.Apoi, prin deconstrucţie, ajungeţi încet la început şi cititorul va fi satisfăcut.” „ Aha ! ” spuse scriitorul cu o figură  contrariată. Redactorul continuă : „Folosiţi monologul interior ”„ Aha ! Deci să mă feresc de cel exterior !” „Lăsaţi personajele să vorbească ! Nu le sufocaţi ! Nu vorbiţi în locul lor !” „Aha!” exclamă autorul. ”Să spunem că sunteţi patronul unei firme. Buuun! Păi dumneavoastră nu aveţi angajaţi ? Vreţi să faceţi treaba în locul lor şi ei să vină numai la salariu ?! ” Scriitorul căpătă o expresie de om vinovat.”Asta vreţi ?!” „Nu!” zise el, hotărât brusc.”Bun ! Atunci, faceţi un capitol pentru fiecare personaj şi puneţi-l să se exprime.” „Da, cred că e mai bine. Deşi firul epic s-ar cam rupe… Adică ar fi greu de înţeles ….” „Excelent, exclamă redactorul, păi dumneavoastră vreţi să se înţeleagă totul de la început ?” „Vă rog să mă scuzaţi…” îngăimă autorul. „Păi cu cât se înţelege la început mai puţin, cu atât e mai bine ”. Autorul şi-a adunat manuscrisul, l-a pus în geantă şi a plecat dând  mărunt din buze. S-a oprit la un colţ de stradă ridicând privirea spre cer şi bolborosind. Cineva a vrut să-i dea 10.000 de le vechi dar el a refuzat. De fapt, a luat-o la fugă spre casă pentru a  nota  ceea ce-i spusese redactorul.  Scriitorul s-a dovedit mai slab de înger dar unora le place să fie speriaţi.”Fă-mi te rog, o  farsă, dar din aceea să mi se albească  părul !” roagă câte unul  un prieten. Şi prietenul pune pe cineva să-i dea un telefon prin care îl anunţa că i-a murit soacra, sau că i-a explodat maşina în stradă. Sau invers. Anunţarea unei nenorociri legată de altcineva poate fi o adevărată bucurie lăuntrică sau în orice caz, o situaţie privită cu interes şi simpatie disimulată. Vorbeşti despre sinuciderea cuiva şi râzi pe ascuns, în pumnul stâng iar cu mâna dreaptă plimbi pixul peste hârtia cu ratingul televiziunii tale (exemplu : Dan Diaconescu în dialog cu Luis Lazarus ). Este evident că  exploatarea prezentării crimelor, violurilor etc., constituie o reală plăcere nu numai pentru unii realizatori de emisiuni televizate sau pentru redactorii presei de senzaţie, dar – mai ales – pentru consumatori. Totul se bazează pe ideea că numai alţii mor, noi - nu. De vină se pare că este Freud, care a spus că omul are înscris în codul genetic convingerea că este nemuritor şi numai ceilalţi sunt muritori. Însă interesul pentru aspectele macabre ale existenţei noastre pare a fi mai puternic decât curiozitatea îndreptată spre fenomenele pozitive. Răul pare a fi mult mai interesant decât binele. Uneori poţi să auzi câte-o gospodină onorabilă : „Aş vrea să mă distrez, să mă duc la un film unde să plâng până-mi smulg părul din cap!” Televiziunea OTV este ideală pentru excentricităţi macabre, pentru scormonirea în cele mai mizere şi abjecte subiecte. Dan Diaconescu are talent în această privinţă şi degeaba au mai încercat şi alţii să plonjeze în domeniu că au fost învinşi.( Radu Moraru, etc.) Încăodată se dovedeşte că talentul este netransmisibil şi nu se poate imita sau însuşi în vreun sistem de învăţământ. Singurul care ar fi în stare să predea la vreo facultate de morţi sau universitate de sinucideri – ar fi Dan Diaconescu în direct. Cu toate că are un amărât studio de apartament (până când  se va muta într-un spaţiu adecvat) Dan Diaconescu se dovedeşte un avangardist. Bill Gates spunea că nu va trece mult timp şi televiziunea se va uni cu Internetul. Celebrul Dan foloseşte deja ceva esenţial în ceea ce priveşte această comuniune: interactivitatea. Utilizând  mijloacele avansate ale electronicii, realizatorul transmite bârfa din studio către publicul nevăzut dar auzit, reprimind acest „semnal” mult amplificat. Faptul că emisiunile fac rating este cert. Dar tot atât de cert este că acest gen de producţii nu sunt jurnalistice. Fac parte din alt gen, încă greu de definit, un fel de circ electronic.